Tehnologii lingvistice în cercetarea românească din ţară şi diaspora (LT4RD - Language Technologies for R-D)
Data: 26-27 septembrie 2012
Locatie: Amfiteatrul „Ion Heliade Radulescu” al Bibliotecii Academiei Române, Calea Victoriei nr. 125, București
Workshopul se va desfășura pe durata a două zile si este organizat în cadrul conferinței " Diaspora în Cercetarea Științifică și Învățământul Superior din România".
În afară de prezentarea noilor descoperiri din diferite domenii, alte scopuri ale conferinței includ: decizii privind procedura de abilitare, nou introdusă în sistemul românesc; propunerea de noi programe de finanțare a cercetării, și prioritizarea domeniilor pentru aceste programe. Anul acesta, domeniul tehnologiilor limbajului a fost aceptat pentru participarea la aceste discuții.
1. Integrarea și creșterea vizibilității cercetării din Lingvistica Computațională, atât pe plan național, prin corelarea activităților interdisciplinare din cele trei domenii implicate, cât și pe plan mondial, prin corelarea cu cercetarea din diaspora (diseminare).
2. Abilitarea și auditarea resurselor umane (în sensul metodologiei CNATDCU), pornind de la cadrul legal național și de la situația cercetătorilor din diaspora (evaluare, recomandări).
3. Identificarea posibilităților de continuare și lărgire a colaborărilor cu impact pe termen lung pe planurile: științific (lansarea de proiecte de cercetare, dezvoltarea în comun și partajarea de resurse și tehnologii lingvistice), educațional (masterate în colaborare și doctorate în co-tutela, mobilități) și industrial (colaborare în CDI).
Click aici pentru programul evenimentului.
Participanti
Pe lângă cercetători din România și Diasporă, la această conferință sunt așteptați reprezentanți ai Ministerului Educației, ai Academiei Române, precum și a principalelor organisme de finanțare a cercetării din România (ediția anterioară a acestei conferințe a adunat un număr de aprox. 700 de participanți).