New Technologies and the Future of  Languages
METANET4U White Papers
  • English, Español, Malti, Português, Română
    • Presentation in english
    • Presentación en español
    • Preżentazzjoni bil-Malti
    • Apresentação em português
    • Prezentare în română
  • Workshop em Portugal
    • Workshop in Portugal
    • Livro Branco "A Lingua Portuguesa na Era Digital"
    • "Tecnologia da Linguagem": Stand na feira de TIC
  • Workshop en España
    • Workshop in Spain
  • Workshop in UK
  • Workshop in Romania
    • Workshop in Romania
  • Workshop f'Malta
    • Workshop in Malta
  • METANET4U website

Bine ați venit!

Picture
Suntem martorii unei revoluții digitale care are un impact dramatic asupra comunicării și societății. Dezvoltările recente din tehnologia informațiilor și comunicațiilor digitale sunt uneori comparate cu revoluția generată de inventarea tiparului de către Gutenberg. 

Ce ne poate spune această analogie cu revoluția tiparului despre viitorul limbilor noastre în revoluția digitală?

Tiparul, deși a contribuit fără îndoială la un inestimabil schimb de informații, a condus de asemenea la extincția multor limbi. Limbile regionale și minoritare au fost tipărite arareori și au fost limitate la forme orale de transmitere, care le-au restricționat adoptarea, răspândirea și utilizarea.

Vor avea noile tehnologii același efect asupra limbilor noastre? Există riscul de extincție a limbilor?

Limbajul este un mod de interacțiune cu lumea din jurul nostru. Folosindu-l zi de zi comunicăm, învățăm, împărtășim informații, ne planificăm viitorul, ne bucurăm de povești și poezii.

Cu toate acestea, în era digitală și într-o lume globalizată, limbajul creează totodată bariere. În timp ce noile tehnologii permit oamenilor din toată lumea să comunice și să acceseze o colecție nesfârșită de informații, o mare parte din acest nou univers rămâne inaccesibil și închis, blocat de frontiere invizibile generate de diversitatea de limbi în care el este exprimat.

Tehnologiile moderne ale limbajului și cercetarea lingvistică pot avea o contribuție semnificativă la reducerea acestor bariere de limbaj. Și asta este doar o parte dintr-un scop chiar și mai ambițios: aceste tehnologii vor permite la un moment dat interacțiuni intuitive în limbaj natural cu diverse tehnologii, de la aparate electrocasnice, mașinării și vehicule, până la calculatoare și roboți.

Dar vor fi limbile suficient de pregătite să fie folosite în aceste noi condiții tehnologice?

Există suficiente cercetări și tehnologii ale limbajului adecvate pentru fiecare limbă, care să le ajute să facă față viitorului și să răzbată în era digitală?

În încercarea de a răspunde la aceste întrebări, a fost publicată o Serie de studii pentru 30 de limbi vorbite în Europa. 

Aceleași întrebări au stimulat organizarea seriei de evenimente descrise în cadrul acestui site web.  

mai mult
Powered by Create your own unique website with customizable templates.